Simona Halep a venit cu lămuriri despre vacanța misterioasă din Italia.
Fostul număr 1 mondial n-a mai evoluat, într-o partidă oficială, din luna mai, când, în primul tur de la Trophee Clarins, contra americancei McCartney Kessler, a fost silită să abandoneze, din cauza unei accidentări la genunchi.
În ultima perioadă, s-a zvonit că Simona Halep are o relație în secret. Speculațiile au fost alimentate și de faptul că, recent, sportiva a mers în vacanță în Veneția, supranumit „orașul îndrăgostiților”.
„Simo” a decis să pună capăt zvonurile, postând un mesaj, pe contul personal de Instagram, prin care a anunțat că a fost, în Italia, pentru a-și rezolva problemele pe care le are la genunchi. Totodată, a dezvăluit că a fost însoțită de Daniel Dobre, cel care i-a fost antrenor la succesul de la Wimbledon 2019.
„Un mic update pentru susținătorii mei. În primul rând, vă mulțumesc pentru toate mesajele frumoase!!!
Am fost în Italia la recomandarea domnului Dobre pentru a încerca să rezolv cu accidentarea. A fost o deplasare benefică și mă bucur tare mult să il am alături pe domnul Dobre.
Sper să revin curând pe teren”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
View this post on Instagram A post shared by Simona Halep (@simonahalep)
A post shared by Simona Halep (@simonahalep)
Într-un interviu recent, acordat pentru We Are Tennis, Simona Halep a vorbit despre problemele care o macină, după ce a scăpat de suspendarea pentru dopaj.
„I-am spus fratelui meu, acum câteva luni, că mă sperie viitorul. Niciodată nu am fost așa, pentru că în tenis te antrenezi astăzi pentru ziua de mâine. Întotdeauna cam știi ce ai de făcut.
Te aștepți la ce urmează să se întâmple. Dar după această experiență prin care am trecut, sunt puțin speriată. Pentru că viața este frumoasă, dar este și grea uneori. Niciodată nu știi la ce să te aștepți.
Vreau să mă întorc pe teren. Acesta este viitorul apropiat. Vreau să performez, să fiu destul de aproape de ceea ce am fost, dacă pot. Dacă nu mai pot, aș vrea copii. Acesta este viitorul pe care mi-l doresc: să am copii, să am o familie. Mă gândesc în fiecare zi la asta și mă analizez ce pot face mai mult și cât de bună pot fi din nou. Sunt în dubiu acum, să fiu sinceră.
Nu mă pot antrena complet din cauza accidentării. Personalitatea mea este că dacă revin, vreau top 10. Pentru că așa gândesc și așa am fost întotdeauna. Și de aceea poate am fost numărul 1, pentru că întotdeauna mi-am împins limitele în acea direcție. Dar acum întrebarea este: sunt capabilă din nou să fac asta? Am puterea interioară să fac asta? Nu știu răspunsurile la aceste întrebări. Dar acesta este visul meu dacă revin complet la tenis”, a spus Simona Halep.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER